Există 6 ingrediente principale care constituie rețeta pentru acoperirea cu pulbere:

• Rășina – este mereu prezentă și vine în 2 tipuri: poliester și epoxi
• Agenții de întărire – sunt adăugați pentru a lega straturile. Pentru poliester sunt folosiți agenții de tratare. Pentru epoxi sunt folosiți agenții diciandiamizi. Agenții de întărire hibridă sunt folosiți ocazional, conținând diferite cantități din cele două tipuri de agenți menționați mai sus.
• Sunt diferiți aditivi ce se folosesc, având o gamă largă de proprietăți. Unii dintre aceștia oferă efectul de mat pe când alții crează un finisaj durabil.
• Post-aditivii previn ca pulberea să se aglutineze și sunt adăugați atunci când pudra este tare și spartă în bucăți mici.
• Pigmenții de tentă sunt de asemenea adăugați în mix. Aceștia sunt de două tipuri: anorganici (de cele mai multe ori palizi și mați) și organici (au o culoare deschisă și strălucitoare)
• Materialele de umplutură sunt adăugate pentru a reduce strălucirea și pentru a suplimenta învelișul cu extra rezistență.

Cantitatea fiecărui ingredient diferă în funcție de un număr de factori.

Pudra poate fi termoplastică (devine moale, remodelabilă și sudabilă atunci când există căldură) sau polimer termorigid (nu poate fi sudat sau remodelat atunci când este încălzit).

Vopsirea în câmp electrostatic este un proces prin care metalul este învelit cu un finisaj de plastic aplicat în forma pudrei și încălzit până când ajunge la un stadiu fluid, gata să fie fixat pe suprafața de metal. Vopsirea în câmp electrostatic poate avea multe avantaje, situându-se deasupra vopsirii tradiționale lichide: este mult mai bună pentru mediul înconjurător, aplicarea este mai groasă, fără să se scurgă și este mult mai ușor să o personalizezi.

Deși unele aspecte ale vopsirii pot fi ciudate, cu siguranță nu este dificil, mai ales pentru un suflet de inovator. O curățare corespunzătoare și unelte specifice pot face diferența între o muncă de amator și una de profesionist.

Există două categorii principale ale elementelor vopsirii în câmp electrostatic: termorigide și termoplastice.

Varietatea termorigidelor incorporează și un liant in formulă. Când praful este copt, reacționează cu alte grupuri chimice din praf pentru a polimeriza, îmbunătățind proprietățile performanței. Varietatea termoplastică nu suferă schimbări suplimentare pe durata coacerii, cât mai degrabă curge pentru a forma stratul final.

Cei mai cunoscuți polimeri folosiți sunt poliesterul, poliuretanul, poliesterul-epoxi (cunoscut ca hibrid) și acrilici.

Mod de producere:

1. Granulele de polimer sunt combinate cu întăritori, pigmenți și alte ingrediente ale pulberei într-un mixer industrial (cum ar fi un turbomixer)
2. Mixtura este încălzită într-un extruder
3. Combinația extrudată este întinsă, lăsată la răcit și sfărâmată în bucăți mai mici
4. Bucățile sunt măcinate și cernute printr-o sită pentru a rezulta o pulbere fină

Baza oricărei înveliri bune este pregătirea. Marea majoritate a vopsirilor care au dat greș își pot găsi explicația în lipsa unei pregătiri corespunzătoare.

Dezasamblează toate interfețele filetate sau lubrifiate înainte de a începe, inclusiv orice element pe care nu îl vrei vopsit. Sună simplu dar foarte mulți oameni uită să completeze și acest pas. Vopseaua pe care o vei aplica va avea aderență cu orice (dacă este bine făcută) este pe instalația ta, făcând ca suprafețele ”sigilate”, rulmenții, cleme, șuruburi și nituri să devină inutile după sablare.

Curăță complet baza metalului. Folosind mărgele de sticlă pentru sablare sau netezire abrazivă pentru metale dure, cum ar fi fonta sau oțelul, vei elimina rugina, praful și materialele străine. Curățarea cu solvenți chimici va elimina orice grăsime, ulei sau vopsea iar o șlefuire ușoară poate fi făcută pentru a pregăti suprafața. Aluminiul, magneziul și alte aliaje metalice moi pot fi curățate cu solvenți și periați cu o perie de sârmă sau șlefuiți, dacă este nevoie.

• De exemplu, poți face sablare cu nisip pe orice suprafață vrei să vopsești, până când se ajunge la metalul neacoperit. Acesta este primul pas din proces. Dacă nu ai acces la un instrument de sablare pe bază de nisip, poți folosi de asemenea o roată de sârmă , un banc de piatră de moară sau chiar un șmirghel. Orice instrument este bun atât timp cât te poate ajuta să ajungi la stratul metalului neacoperit.
• Următorul pas este să scoți orice murdărie sau văscozități ce au rămas pe metal. Poți face asta prin îmbibarea acestuia în acetonă (dacă produsul este destul de mic) sau prin ștergerea lui cu o cârpă îmuiată în acetonă.
• Aplică pulberea pe obiectul care vrei să fie acoperit în aceasta. Asta se face folosind un ”pistol” sau un aerograf ce va încărca pulberea de pe material cu energie electrostatică pentru a se lipi de baza obiectului de metal care va fi vopsit.

• Asigură-te că încărcătura electrostatică este cuplată la partea pe care o dorești vopsită. Pulberea pe care o folosești nu va avea o aderență corespunzătoare dacă nu îi oferi o sarcină electrică de care să se cupleze.
• După aplicarea stratului dar înainte de tratare, fii atent să nu freci sau să sufli pe învelișul de pulbere, pentru că asta va îndepărta o parte din aceasta, astfel încât va rămâne un înveliș mai puțin riguros.

• Tratează metalul la o temperatură potrivită materialului praf pe care îl folosești. Un cuptor convențional este potrivit pentru acest scop daca metalul este suficient de mic încât să se potrivească, altfel trebuie folosită o lampă termică în infraroșu sau altă sursă de căldură fără flacără. În mod normal, obiectul este încălzit între 350° și 375° F (175° și 190° C) pentru 10-15 minute și apoi lăsat să se răcească

• Poți folosi un cuptor convențional pentru obiecte mici pe care vrei să pui învelișul de pulbere.Doar asigură-te că nu vei folosi cuptorul pentru a găti imediat după ce ai introdus metalul acolo. Odată ce ai folosit un cuptor pentru a încălzi metalul pe care vei aplica pulberea, nu trebuie sub nicio formă să îl mai folosești pentru gătit.
• Pulberea este aplicată cu un pistol de pulverizare electrostatic pe partea care are potențial de împământare.

 Înainte ca pulberea să fie trimisă în pistol trebuie să fie fluidizată :

• Pentru a separa granulele individuale de pulbere, îmbunătățind încărcătura electrostatică ce poate fi aplicată pulberii și
• Pentru ca pudra să ”curgă” mult mai ușor prin pistol.

Deoarece particulele de pulbere sunt încărcate electrostatic, pulberea se va ”înfășura” pe partea din spate a materialului atunci când va trece prin sistemul de împingere a aerului. Prin colectarea pulberei, filtrând-o, eficiența procesului poate fi crescută până la 95% din folosirea materialului.

Pulberea va rămâne atașată de partea respectivă atât timp cât o parte din încărcătura electrostatică va rămâne pe pulbere. Pentru a obține învelișul final solid, dur și rezistent la abraziune, obiectele învelite în pulbere trebuie să fie puse într-un cuptor și încălzite la temperaturi de la 160 to 210 °C (depinzând de tipul de pulbere folosit).

Sub influența căldurii, o pulbere termorigidă trece prin 4 stadii până la tratarea completă: topire, scurgere, gel și tratare.

Învelișul final va fi continuu și va varia de la o strălucire foarte puternică la o culoare mată simplă, depinzând de design-ul pulberei pe care îl are producătorul.

Folosește învelișuri termoplastice pentru obiecte pe care eventual le vei remodela și învelișuri termorigide pentru produse care vor rămâne în același fel de atunci încolo. Diferența principală între termoplastic și termorigid este reversibilitatea învelișului. așa cum implică și numele lor, învelișurile termorigide nu pot fi remodelate dupa ce au fost expuse unui proces ireversibil de întărire. În mod invers, învelișurile termoplastice pot fi refăcute deoarece niciun proces chimic nu a avut loc.

• Învelișurile termostatice sunt ideale pentru obiecte precum electronice sau dispozitive pentru că au nevoie să suporte o mai mare cantitate de căldură, ceea ce ar putea face ca învelișurile termoplastice să se topească.

Alege tipul termic bazându-te pe câteva trăsături ale învelișului. Termorigidele și termoplasticele au diferite proprietăți chimice, făcndu-le ideale pentru diferite folosințe. Știind câteva dintre proprietățile lor te poate ajuta să alegi ce tip de înveliș să folosești:

• Termorigidele se spune că împuternicesc integritatea structurii obiectului, făcându-le bune pentru materialele de uzură. De asemenea, suplinesc rezistența chimică și termică.
• Termoplasticele oferă un mix de putere și flexibilitate. De obicei sunt folosite pentru obiecte precum pungi din plastic sau chiar componente mecanice.

Află avantajele și dezavantajele termorigidelor:

• un look frumos din punct de vedere estetic, ieftin, mărește puterea și stabilitatea, rezistent la temperaturi
• proces ireversibil, nu poate fi refăcut, foarte dificil de finisat, nu poate fi remodelat

Află avantajele și dezavantajele termoplasticelor

Termoplasticele sunt folosite pentru multe obiecte, printre care și băncile din parc ce au nevoie atât de plasticitate cât și de durabilitate

• Avantaje: lubrificare și însăilare, reciclabile, pot fi remodelate, rezistență crescută la impact
• Dezavantaje: mult mai scumpe, se pot topi dacă ajung în contact cu o temperatură foarte mare

Vopsirea în câmp electrostatic este un finisaj de calitate superioară găsit pe sute din produsele cu care intri în contact zi de zi. Aceasta protejează cele mai solide și dure mașinării la fel ca și cele mai comune produse din gospodărie de care depinzi mereu. Oferă un produs final mult mai durabil decât vopseaua lichidă, având în același timp și un aspect estetic, atractiv. Produsele vopsite în aest fel sunt mult mai rezistente, au o durabilitate a calității culorii mult mai mare atunci când intră în contact cu efectele impactului, umidității, chimicalelor, luminii utraviolete și altor condiții de vreme extreme. În schimb, reduce riscul zgârieturilor, ciupiturilor, abraziunii, coroziunii, decolorării și altor probleme de uzură.

Este rezistentă. Arată minunat și durează mult, mult timp! Pentru a deveni și mai durabilă, vopsirea în câmp electrostatic este o alegere atractivă și datorită invaziunii minime asupra mediului înconjurător.